Episodes

Tuesday Feb 18, 2025
Tuesday Feb 18, 2025
Discursul domnului Silviu Vexler, președinte al Federației Comunităților Evreiești din România, cu ocazia Sesiunii omagiale "Anul Cardinal Iuliu Hossu".
Înregistrare din Aula Academiei Române.
foto Dan Marinescu (Muzeul Național al Literaturii Române)

Monday Feb 17, 2025
Monday Feb 17, 2025
Recomandările editurii Nemira pentru vacanța de schi a elevilor!
Interviu realizat de Mădălina Corina Diaconu pentru emisiunea IClasa (Radio România Cultural).
Nemira este una dintre primele edituri independente din România. A fost fondată în 1991 la București de Valentin Nicolau.

Monday Feb 17, 2025
Monday Feb 17, 2025
În urmă cu circa 325 de ani, se petreceau în istoria românilor din Transilvania evenimente importante, cu urmări până astăzi. La 21 martie 1697, Sinodul Bisericii Ortodoxe a românilor din Transilvania, prezidat de mitropolitul Teofil, decide unirea acesteia cu Roma, după regulile Conciliului de la Florența, condiția fiind ca clerul român să primească aceleași privilegii și imunități ca și clerul de rit latin. La 7 octombrie 1698, Sinodul, prezidat de mitropolitul Atanasie Anghel, format din 38 de protopopi ai Bisericii românești din Transilvania, decide iarăși unirea cu Roma. La 16 februarie 1699, se dă Prima Diplomă Leopoldină (imperială) de unire: se înființează oficial Biserica Română Unită cu Roma reconfirmată și se dau clerului român unit drepturi egale cu cele ale clerului latin (catolic). La 14 septembrie 1700, se ține sobor mare al lui Atanasie cu repetarea declarației de unire. Totuși, unirea nu avansa. La 19 martie 1701, se dă A Doua Diplomă Leopoldină a Unirii, prin care drepturile egale se extind și asupra mirenilor. Întreaga națiune română din Transilvania și biserica ei urmau să fie egale cu națiunile „istorice” privilegiate și cu bisericile lor. La 25 iunie 1701, are loc instalarea episcopului Atanasie Anghel la Alba Iulia, în catedrala lui Mihai Viteazul, în prezența a 54 de protopopi, a 1000 de preoți și a 2000 de mireni, care semnează un nou document de unire. Prevederile Diplomei Leopoldine din 1701, de extindere a drepturilor egale și asupra românilor mireni, nu s-au aplicat niciodată. Ca urmare, unirea nu a reușit pe deplin. În 1761, se recunoaște existența Bisericii Ortodoxe a românilor din Transilvania, la rang de episcopie, în frunte cu sârbul Dionisie Novacovici (urmat de sârbii Sofronie Chirilovici, Ghedeon Nichitici, Gherasim Adamovici, până la primul român, Vasile Moga, la începutul secolului al XIX-lea). Reședința episcopiei a fost la Rășinari. Astfel, din 1761, românii transilvăneni au avut oficial două biserici, ambele de rit bizantin.
Conferință susținută de acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, la Sala Dalles, București.

Friday Feb 14, 2025
Friday Feb 14, 2025
Interviuri realizate de Cornelius Florin Stoica cu Părintele Bogdan Aurel Teleanu, paroh al Bisericii "Sfântul Pantelimon" - Foișorul de Foc din București, Silviu B. Moldovan – cercetător științific și publicist,Tudor Călin Zarojanu - scriitor și jurnalist.
Pe 13 februarie, a fost lansată a doua ediție a romanului "Osânda Cărților" scris de părintele Bogdan Aurel Teleanu, paroh al Bisericii "Sfântul Pantelimon" - Foișorul de Foc din București. Lansarea face parte dintr-o serie de evenimente dedicate romanului dar și anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române, respectiv anului comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea. "Osânda cărților" este un roman care are la baza istoria consemnată în arhive dar totodată este și o mărturisire a credinței ortodoxe în închisorile comuniste. Pe baza acestui roman a fost pusă în scenă și piesa de teatru "Osânda Cărților" care a fost jucată atât la Teatrul Național din București dar și în diferite penitenciare, școli și primării.
Lansareaa avut loc la Biserica "Sfântul Pantelimon" - Foișorul de Foc din București iar printre invitații care au luat cuvântul în cadrul evenimentului se numără actrița Simona Pandele, regizorul care a pus în scenă piesa de teatru „Osânda cărților”, Camelia Comșa - artist ilustrator al romanului, Silviu B. Moldovan – cercetător științific și publicist, Tudor Călin Zarojanu - scriitor și jurnalist. (Cornelius Florin Stoica)

Friday Feb 14, 2025
Friday Feb 14, 2025
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, împreună cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, activitatea Cu bunicii la muzeu. Ghizi pentru o zi.
În vacanța școlară, 18-23 februarie 2025, bunicii și nepoții lor sunt invitați să cunoască istoria orașului Oradea, la secția Muzeului Orașului Oradea.
Cu acest prilej, preț de câteva ore, bunicii pot fi ghizi pentru nepoți, având posibilitatea să le vorbească tinerilor lor însoțitori despre poveștile ascunse ale Cetății din Oradea, despre intrarea Armatei Române în Oradea în anul 1919, despre istoria celor mai reprezentative clădiri din orașul de pe Criș.
Înscrierile se pot face la numărul de telefon 0771.741.331, de marți până duminică între orele 9.00-16.30, iar costul unui bilet în cadrul acestui program muzeal este de 10 lei/persoană, la expozițiile de bază ale secției Muzeului Orașului Oradea.
Interviu realizat de Mădălina Corina Diaconu

Thursday Feb 13, 2025
Thursday Feb 13, 2025
Proclamată în 2011 de statele membre ale UNESCO și adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite (A/RES/67/124) în 2012 drept Zi internațională, 13 februarie a devenit Ziua Mondială a Radioului (WRD). Radioul este un mediu puternic pentru celebrarea umanității în toată diversitatea ei și constituie o platformă pentru discursul democratic.
2025 marchează un an crucial pentru schimbările climatice. În conformitate cu Acordul de la Paris, dacă omenirea dorește să limiteze încălzirea globală la 1,5°C, emisiile de gaze cu efect de seră trebuie să atingă vârful cel târziu în acel an, înainte de a începe să scadă.
Pentru a sprijini posturile de radio în acoperirea lor jurnalistică a acestui subiect, Ziua Mondială a Radioului din 13 februarie 2025 este dedicată „Radioului și schimbărilor climatice”.
Ziua Mondială a Radioului 2025 celebrează eforturile radiodifuzorilor de a dota cetățenii cu competențele de care au nevoie pentru a înțelege și a aborda mai bine criza climatică.
Materialul a fost difuzat și în cadrul emisiunii "Cu...minte de weekend" la Radio România Cultural.
Mesaj UNESCO. Traducere și editare Mădălina Corina Diaconu.

Wednesday Feb 12, 2025
Wednesday Feb 12, 2025
Discursul prof. dr. Rodica Zafiu, membru corespondent al Academiei Române, înregistrare din aula Academiei Române.
Academia Română a organizat miercuri, 15 ianuarie 2025, o suită de manifestări dedicate Zilei Culturii Naționale, ajunsă la cea de-a XV-a ediție, precum și împlinirii a 175 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu.
Evenimentele au fost organizate în parteneriat cu Ministerul Culturii, Academia de Științe a Moldovei, Muzeul Național al Literaturii Române, Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” și Biblioteca Academiei Române.
foto Dan Marinescu (Muzeul Național al Literaturii Române)

Wednesday Feb 12, 2025
Wednesday Feb 12, 2025
Traducere:
Confruntat cu schimbările climatice? Cunoașteți puterea. extraordinară a radioului?
Pe 13 februarie 2025, sărbătorim... Ziua Mondială a Radioului... și onorăm acest unic și mediu esențial! În timp ce știrile climatice false ne înconjoară, radioul ne informează prin difuzarea informațiilor de încredere și verificate. Radioul ne ajută să ne pregătim și să ne adaptăm la schimbările climatice. Oferă fiecăruia o voce. Ne ajută să luăm decizii mai bune și să construim un viitor mai sigur.
Știați că radioul salvează vieți? Chiar și în timpul celor mai grave crize climatice, radioul este adesea singura modalitate de a obține informațiile potrivite la momentul potrivit. Postul tău de radio nu este nimic fără tine. Sună-l! Trimite-i un mesaj! Spune la ce vă așteptați de la radiodifuzorul dvs. când ne informează despre schimbările climatice.
Pe 13 februarie 2025 aduceți un omagiu acestui mediu esențial sărbătoriți Ziua Radioului!!!
13 februarie - Ziua Mondială a Radioului
2025 marchează un an crucial pentru schimbările climatice. În conformitate cu Acordul de la Paris, dacă omenirea dorește să limiteze încălzirea globală la 1,5°C, emisiile de gaze cu efect de seră trebuie să atingă vârful cel târziu în acel an, înainte de a începe să scadă.
Pentru a sprijini posturile de radio în acoperirea lor jurnalistică a acestui subiect, Ziua Mondială a Radioului din 13 februarie 2025 este dedicată „Radioului și schimbărilor climatice”.

Tuesday Feb 11, 2025
Tuesday Feb 11, 2025
Nicolae Sârbu despre Gheorghe Jurma (cuvânt rostit cu ocazia evenimentului dedicat împlinirii a 80 de ani a jurnalistului Gheorghe Jurma).
Înregistrare de Adriana Telescu (UZPR Caraș Severin).
Evenimentul a avut loc la Biblioteca Germană "Alexander Titz", Reșița.

Tuesday Feb 11, 2025
Tuesday Feb 11, 2025
Traducere:
Începe cu un clic. O postare. O singură revendicare. „Gheața arctică crește!” Cunoașteți acest lucru. Dar este adevărat?Bine ați venit în lumea dezinformării climatice - unde faptele devin deformate și adevărul se pierde. Dar iată vestea bună: alfabetizarea media și informațională vă poate ajuta.
Iată cum:Pasul 1: Localizați și evaluați sursa.Înainte să crezi, verifică de unde vine informația. Este un site de știri de încredere sau doar locul de socializare al cuiva?Pasul 2: Examinați dovezile.Afirmațiile tendențioase au nevoie de dovezi solide. Dacă afirmația sună părtinitoare, fiți precaut.Pasul 3: Verificați faptele ca un detectiv.Dacă sună cumva înafara contextului, verifica mai adânc. Ce spun experții de încredere? Întrebați-i pe cei care le susțin afirmațiile cu dovezi solide.Pasul 4: Postați cu grijă.Stop. Reflectați. Întrebați-vă: „Răspândesc știri verificate sau adaug la știrile false?”
Clicurile voastre contează. Acțiunile voastre contează mai mult. Dezinformarea climatică se dezvoltă pe baza confuziei. Dar tu deții puterea de a riposta. Fiiînţelept. Fii critic. Fii un campion al adevărului cu alfabetizarea media și informațională și vizitați site-ul UNESCO pentru resurse valoroase.
13 februarie - Ziua Mondială a Radioului
2025 marchează un an crucial pentru schimbările climatice. În conformitate cu Acordul de la Paris, dacă omenirea dorește să limiteze încălzirea globală la 1,5°C, emisiile de gaze cu efect de seră trebuie să atingă vârful cel târziu în acel an, înainte de a începe să scadă.
Pentru a sprijini posturile de radio în acoperirea lor jurnalistică a acestui subiect, Ziua Mondială a Radioului din 13 februarie 2025 este dedicată „Radioului și schimbărilor climatice”.

Monday Feb 10, 2025
Monday Feb 10, 2025
Ambasada Franței în România și Institutul Francez din România vă invită la cea de-a VI-a ediție a Forumului inițiativelor tinerilor. Acesta se va desfășura în acest an în perioada 10 februarie – 10 martie 2025, în mai mult de zece orașe în România, pe tema „Puterea de a acționa”.
Ateliere, conferințe, mese rotunde, proiecții de filme și alte evenimente vor oferi tinerilor posibilitatea de a dialoga cu reprezentanți ai societății civile românești și franceze pe teme-cheie precum provocările climatice și de mediu, apărarea drepturilor omului și sănătatea mintală. Scopul Forumului este de a oferi tinerilor un spațiu de exprimare și de interacțiune, încurajând angajamentul în toate formele sale.
Interviu realizat de Mădălina Corina Diaconu.

Monday Feb 10, 2025
Monday Feb 10, 2025
Jurnaliști de pe două continente: Radu Micu (Timișoara, România) și Tudor Petruț (Los Angeles, SUA) într-un dialog despre prezentul pe care încercăm să-l înțelegem.
Un interviu realizat de Radu Micu, în exclusivitate pentru podcastul Radio UZPR.

Friday Feb 07, 2025
Friday Feb 07, 2025
Juranlistul și scriitorul Gheorghe Jurma a împlinit 80 de ani! Cu acest prilej a fost lansată cartea "Gheorghe Jurma un proaspăt optzecist", o carte în honorem în care au scris despre sărbătorit toți cei care îl cunosc și au colaborat cu acesta.
Înregistrare de Adriana Telescu (UZPR Caraș Severin).
Foto Adriana Telescu.
Evenimentul a avut loc la Biblioteca Germană "Alexander Titz", Reșița.

Thursday Feb 06, 2025
Thursday Feb 06, 2025
Revista „Convorbiri literare” a reprezentat încă de la apariţia sa, la Iaşi, la 1 martie 1867, o piatră de temelie a literaturii române, provocând în contextul epocii, o adevărată revoluţie în câmpul literelor, imprimând o „direcţie nouă”, promovând oameni şi creaţii de valoare, asumându-şi totodată şi rolul de conducător şi îndrumător cultural. Câteva generalităţi asupra revistei şi prezentarea unor scriitori de marcă, vor capta atenţia auditoriului.
Interviu cu Zalina Gabriela Neagu, bibliograf, Biblioteca Academiei Române, serial realizat de Mădălina Corina Diaconu.

Wednesday Feb 05, 2025
Wednesday Feb 05, 2025
Discursul domnului Ciprian Vasile Olnici, Secretar de Stat pentru Culte, cu ocazia Sesiunii omagiale "Anul Cardinal Iuliu Hossu".
Înregistrare din Aula Academiei Române.

Wednesday Feb 05, 2025
Wednesday Feb 05, 2025
Turneul de Educație Istorică, ajunge anul acesta la a 5-a editie și promovează filmele documentare istorice într-o nouă etapă în care realizatorii John Florescu și Chainsaw Film Production le fac mai accesibile tuturor categoriilor de public, de la copii și liceeni la vârstnici, de la veterani de război la comunități izolate din mediul rural.
Interviu realizat de Mădălina Corina Diaconu cu producătorul Dan Drăghicescu. (https://www.chainsaweurope.com/production/)

Interviuri, reportaje, documentare și evenimente de pe tot cuprinsul țării și din Diaspora, „secretele” unei meserii în care nu pot activa decât cei cu vocație și curaj, dispuși la efort intens, lumea presei devoalată lumii largi, în așa fel încât cea din urmă să știe, o dată mai mult, că jurnaliștii profesioniști sunt aliații de cursă lungă ai publicului, toate acestea și multe altele vor fi disponibile pe podcastul Radio UZPR.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, oferă lumii, prin podcastul care îi poartă numele, acces deplin la spectacolul elaborării informației și analizei, care, până la urmă, este însuși spectacolul vieții, cu toată splendida sa capacitate de a comunica.



