Radio UZPR

Liber, accesibil, independent și versatil, podcast-ul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România aduce publicului, oricând și oriunde, puncte de vedere, știri, analize, informații, esență de presă, așa cum este ea văzută, abordată și muncită în fiecare zi.

Listen on:

  • Podbean App

Episodes

Wednesday Oct 18, 2023

În perioada 18-21 octombrie 2023, la Galeria Artelor a Cercului Militar Naţional, va avea loc cea de-a XVII-a ediţie a Salonului de carte „Polemos” – istorie, ştiinţe politice, securitate şi apărare, eveniment prin care Editura Militară marchează an de an Ziua Armatei României.
Salonul va fi deschis de miercuri până vineri, între orele 11:00 şi 19:00, iar sâmbătă, între orele 11:00 şi 13:00.
Interviu realizat de Mădălina Corina Diaconu cu Marius Iorgulescu, directorul Editurii Militare.
PROGRAMUL LANSĂRILOR
Miercuri, 18 octombrie
11.00. Deschiderea Salonului de carte „Polemos” pentru public
13.00. Deschiderea oficială a Salonului de carte „Polemos”. Va vorbi Marius Iorgulescu, directorul Editurii Militare
13.15. Editura Militară: Ionuț-Mihăiță Ocoleanu, Marius-Daniel Bojor – Noi am luptat în Cotul Donului. Mărturiile ofițerilor și subofițerilor scăpați din iad. Declarații, hărți, rapoarte, dări de seamă. Documente inedite integrale. Vor vorbi Petre Otu, Adrian Pandea, Ionuț-Mihăiță Ocoleanu, Marius-Daniel Bojor
14.00. Academia Română – Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului: Revista Arhivele totalitarismului, nr. 1-2/2023. Vor vorbi Florin Abraham, Dan Cătănuş, Vasile Buga, Mihai Florin Răzvan
16.00. Editura Militară: Laurenţiu Sfinteș – Războiul în tricou kaki. Vor vorbi Mircea Mîndrescu, Marius Crăciun, Laurenţiu Sfinteș
17.00. Editura Militară: Florin Pascaru – În fața invaziei. Măsuri militare inițiate de România în contextul crizei cehoslovace. Vor vorbi Marius Neculae, Alin Spânu, Florin Pascaru
 
Joi, 19 octombrie
11.00. Clubul Amiralilor – Editura Academiei Navale „Mircea cel Bătrânˮ: Amiral (r.) dr. Aurel Popa, contraamiral (r.) dr. Constantin Ciorobea, contraamiral de flotilă (r.) Cornel Rogozan, comandor (r.) prof. univ. dr. Ioan Crăciun, contraamiral de flotilă (r.) dr. Ion Custură și contraamiral de flotilă (r.) Sorin Learschi – Reziliența maritimă a României în era amenințărilor hibride și importanța unei strategii de securitate maritimă. Vor vorbi Aurel Popa, Constantin Ciorobea, Ioan Crăciun
11.15. Clubul Amiralilor – Editura Ideea Europeană: Dr. Dorin Popescu – Captivi la Pontul hibrid. Va vorbi Dorin Popescu
11.20. Clubul Amiralilor – Editura PIM: Contraamiral (r.) dr. Corneliu Bocai – Cu nava-școală „Mirceaˮ la Athos. Va vorbi Marian Moşneagu
11.30. Clubul Amiralilor – Editura PIM: Contraamiral (r.) dr. Corneliu Bocai – Amintiri din viața vedetelor torpiloare. Va vorbi Marian Moşneagu
11.40. Clubul Amiralilor – Editura Academiei Navale „Mircea cel Bătrânˮ: Contraamiral de flotilă (r.) Sorin Learschi, comandor ing. Mihai Egorov, muzeograf dr. Mariana Păvăloiu, economist Luminița Iacoblev – Contraamiralul Valentin Iacoblev, de la tresele de locotenent, la steaua de amiral. Va vorbi Constantin Ciorobea
11.50. Clubul Amiralilor – Editura Sitech: Contraamiral (r.) dr. Ion Dumitrașcu – Puiul de zdrâng. Va vorbi Cristian Bogdan
12.00. Clubul Amiralilor – Editura Dandes Press: Comandor (r.) Costel Avramescu – Mare și destin. Va vorbi Costel Avramescu
12.10. Clubul Amiralilor – Editura Balotești: Dr. ing. Ion Ivan, ing. Cristian Gregoretti – Istoria incompletă a navelor din flota de pescuit oceanic a României. Vor vorbi Ion Ivan, Marian Moşneagu
12.20. Clubul Amiralilor – Editura Ex Ponto: Profesor Emil Corneliu Ninu – Registrul istoric al Căpităniei Portului Mangalia. Lumini și umbre. Va vorbi Emil Corneliu Ninu
13.00. Editura Fundaţiei Speteanu: Horaţiu Măndăşescu – Din culisele poliţiei politice. Vor vorbi Corneliu Zeana, Vasile Vintilescu, Horaţiu Măndăşescu, Viorel Speteanu
14.00. Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară: A New Central Europe. 100 Years since the Creation of the First Regional Defensive System / O nouă Europă Centrală. 100 de ani de la crearea primului sistem defensiv regional (coordonator: Manuel Stănescu). Moderator: Manuel Stănescu; vorbitori: Petre Otu, Sorin Cristescu; The Wars of Independence, Diplomacy and Society. New Perspectives and Approaches on the Great Eastern Crisis (1875-1878) / Războaiele de independență, diplomație și societate. Noi perspective și abordări privind Marea Criză Orientală (1875-1878) (coordonator: Carmen-Sorina Rîjnoveanu). Moderator: Carmen-Sorina Rîjnoveanu; vorbitori: Mihail Dobre, Cristina Brăgea
15.00. Editura Prospexi: Erwin Rommel – Infanteria atacă. Vor vorbi Ion Giurcă, Doru Pogoreanu; Mircea Tomescu – Arta militară și doctrina românească. Vor vorbi Petre Otu, Doru Pogoreanu
 
Vineri, 20 octombrie
12.00. Editura Militară: Anca Otu – „Două naţiuni vecine”: România şi Finlanda. Relaţii româno-finlandeze (1917-1947). O privire dinspre Bucureşti. Vor vorbi Liviu Corciu, Ion Rîşnoveanu
13.00. Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989: Alexandru Grigoriu – Brașov, 21-22 decembrie 1989. Mărturii. Vor vorbi Constantin Corneanu, Florian Banu, Alexandru Grigoriu; Anamaria Sima – Vârstele omului nou. Viața cotidiană în ultimul deceniu al regimului comunist din România. Vor vorbi Constantin Corneanu, Florian Banu, Anamaria Sima
14.00. Editura Prospexi: Ionuț Apostol – Bătăliile Romei. Vor vorbi Radu Urloiu, Ionuț Apostol, Doru Pogoreanu
15.00. Editura UZP: General maior (r.) Mihai Floca – Forțele de elită. Armata secolului XXI (ediţia a II-a revizuită și adăugită). Vor vorbi Valentin Uban, Dorel Vidrașcu
17.00. Editura Militară: Călin Hentea – Istorie, film şi propagandă (ediţia a II-a adăugită). Vor vorbi Mihai Fulger, Călin Hentea
18.00. Editura Militară: Alida Monica Doriana Barbu – Inteligența artificială. Cum vor schimba AI, Deep Learning şi robotica domeniul militar. Vor vorbi Cosmin Florian Olariu, Alida Monica Doriana Barbu
18.30. Editura Meteor Press: Francis Dvornik – Începuturile serviciilor de informaţii. Editura Concordia: Stan Petrescu, Tiberiu Tănase (coordonatori) – Intelligence-ul românesc – trecut, prezent și viitor (manual). Media Publishing: Revistele Cunoaşterea Științifică, IT&C şi Intelligence Info. Vor vorbi Stan Petrescu, Nicolae Naborjoiu, Șerban Predescu, Tiberiu Tănase
 
Sâmbătă, 21 octombrie
11.00. Editura Detectiv literar: Victor Michail Stignițeanu – Altarul amintirilor; Maria Sturdza Clopotaru – Nectarul florilor de aur; Maria Sturdza Clopotaru – Am ales lumina. Vor vorbi Dorel Vidrașcu, Victor Michail Stignițeanu, Maria Sturdza Clopotaru
12.00. Editura UZP: Vilia Banța – E noapte în Micul Paris; Vilia Banța – Poarta felinelor; Gabriela Stanciu Păsărin – Sub lună plină; Gabriela Stanciu Păsărin – Teo, Dora și Teodora. Vor vorbi Dorel Vidrașcu, Vilia Banța, Gabriela Stanciu Păsărin
12.45. Festivitatea de închidere a ediției a XVII-a a Salonului de carte „Polemos”

Tuesday Oct 17, 2023

În acest episod ne-am oprit atenția asupra unui om politic liberal în persoana lui Constantin Banu (1873-1940). Un om cu o personalitate complexă care și-a desfășurat activitatea ca profesor, jurnalist, politician (senator liberal, ministru al Cultelor), om de litere etc.
Acesta a publicat mai multe cărți, dintre care ultimele patru au fost incluse în Fondul „Special” al Bibliotecii Academiei Române:
Istoria în clasele primare. Manualul D-lui Serafim Ionescu, Bucuresci, Tipografia Gutenberg, Joseph Göbl, 1894, 23 p.
Executarea hotărârilor străine. Teză pentru licență, Bucuresci, Tipografia Gutenberg, Joseph Göbl, 1900, 155 p.
Ḑece Maiŭ. Cuvîntare rostită la serbarea școlară din 10 Maiŭ în Palatul Ateneului, Bucuresci, Inst. de arte grafice Carol Göbl, 1901, 16 p.
Trăiască viața!..., București, Tipografia „Flacăra”, 1916, 205 p.
Sub mască, București, Tipografia „Flacăra”, 1916, 130 p.
Grădina lui Glaucon sau Manualul bunului politician, București, Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, 1937, 206 p.
Foto: Mefisto [=Constantin Banu], Sub mască, București, 1916 – coperta față. Biblioteca Academiei Române.
Serial realizat de Mădălina Corina Diaconu, interviuri cu Silviu - Constantin Nedelcu, Biblioteca Academiei Române.

Monday Oct 16, 2023

"Fizionomia exilului, asa cum reiese din cartea Danielei Sontica 30 scriitori romani din exil (1945-1989), este cuprinzatoare si reprezentativa. Scriitorii romani ai exilului fac parte, in mod incontestabil, din circuitul de valori al spiritualitatii romanesti, ei fiind produsul matricei spirituale mioritice, pe care au purtat-o in sinele lor adanc, oriunde au fost siliti sa se opreasca, cu voie, sau, mai ales, fara de voie, in peregrinarile lor. De aceea, literatura romana nu poate fi intreaga fara marturia lor tulburatoare, fara operele lor, in care realitatile autohtone transpar cu insistenta pasionala si lucida a unor obsesii. Operele scriitorilor romani din exil s-au constituit, astfel, in depozitii autentice, de incontestabila expresivitate etica si estetica." Iulian Boldea
Interviu realizat de Mădălina Corina Diaconu cu Daniela Șontică.

Saturday Oct 14, 2023

Material audio realizat de Stelian Gomboș, consilier Secretariatul de Stat pentru Culte, membru UZPR.

Thursday Oct 12, 2023

Răsfoind „Gazeta oficială” de Râmnicu-Sărat, pe la 1885, în al VIII-lea an al său de vârstă, puteţi citi cuvinte şi exprimări de epocă: „reparaţia împietririi şoselei”, „una chilă porumb ştiuleţi”, „foi de scoarţă”, „1 lin de călcat vin”, „6 glugi de ciocani”, „4 scule tort sucit”, „a se prezenta la concurenţă în arătata zi de a concura”, „aflarea vitelor furate şi prinderea furilor”, „coarne ţapoşe cercurii”, „berc de coadă”, „una iapă roaibă închisă”, „pântenoagă de piciorul drept din urmă”, „una oaie albă bucălaie”, „la ambele urechi preducită”... Citiţi!
Interviu cu Maria Buturuga, bibliograf, Biblioteca Academiei Române, serial realizat de Mădălina Corina Diaconu. 
Foto Biblioteca Academiei Române.
 

Wednesday Oct 11, 2023

Serialul „Antichitatea în viziunea prezentului. Dialoguri” propune discuții despre gândirea și lumea antică, în special cea greacă, explorând un posibil "jurnalism compactat" al acestora, și universalitatea structurilor mitologiei lor.
Dialogurile vor fi susținute de jurnalista Mădălina Corina Diaconu avîndu-l ca invitat la microfon pe studentul Robert Secrieru (Universitatea din București).
Un nou serial marca Radio UZPR, o modalitate de a oferi microfonul tinerilor pentru a ne împărtăși gâdurile lor, gânduri necesare pentru noi toți în dorința de a evolua ca o societate sănătoasă. 

Tuesday Oct 10, 2023

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) anunță deschiderea expoziției temporare „Portretul Regelui Carol I în Colecția Filatelică a României”. Aceasta este accesibilă publicului la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, Bucureşti.
Interviu realizat de Mădălina Corina Diaconu cu Alexandru-Cristian Voicu.

Monday Oct 09, 2023

Alături de pictorul și fotoreporterul Carol Popp de Szathmari, pictorii Nicolae Grigorescu, Sava Henția și George Demetrescu Mirea sunt trimiși pe frontul Războiului de Independență pentru a imortaliza bravura ostașilor români în lupta împotriva unui inamic istoric.
Operele de artă au fost restaurate de către dr. Romeo Gheorghiță, Sorina Gheorghiță și Andreea Teodorescu.
Interviu realizat de Mădălina Corina Diaconu cu Erica Ioja, muzeograf în cadrul Secției Muzeul Național Filatelic (MNIR).

Friday Oct 06, 2023

Alocuțiunea prof. univ. Ioan Cristescu, directorul general al Muzeului Național al Literaturii Române.
La împlinirea a 170 de ani de la nașterea lui Ciprian Porumbescu, Academia Română, împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române și Universitatea Națională de Muzică, duc un omagiu marelui compozitor și patriot român, reunind o serie de specialiști care vor vorbi despre opera sa. Cu această ocazie va avea loc și lansarea emisiunii de mărci poștale dedicată Anului „Ciprian Porumbescu“, în prezența doamnei Cristina Popescu, director general Romfilatelia.
Violonist, compozitor, teolog, Ciprian Porumbescu a întruchipat, în scurta sa existenţă, de numai 29 de ani, autenticul românesc cu tot ceea ce are mai frumos şi mai pur. A adus, în compoziţiile sale, tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, în care exprimă artistic o serie de trăiri, gânduri şi idei încadrate în epoca romantică a genului.
Organizatori: Academia Română, Muzeul Național al Literaturii Române, Universitatea Națională de Muzică. 
 

Friday Oct 06, 2023

Alocuțiunea acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române.
La împlinirea a 170 de ani de la nașterea lui Ciprian Porumbescu, Academia Română, împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române și Universitatea Națională de Muzică, duc un omagiu marelui compozitor și patriot român, reunind o serie de specialiști care vor vorbi despre opera sa. Cu această ocazie va avea loc și lansarea emisiunii de mărci poștale dedicată Anului „Ciprian Porumbescu“, în prezența doamnei Cristina Popescu, director general Romfilatelia.
Violonist, compozitor, teolog, Ciprian Porumbescu a întruchipat, în scurta sa existenţă, de numai 29 de ani, autenticul românesc cu tot ceea ce are mai frumos şi mai pur. A adus, în compoziţiile sale, tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, în care exprimă artistic o serie de trăiri, gânduri şi idei încadrate în epoca romantică a genului.
Organizatori: Academia Română, Muzeul Național al Literaturii Române, Universitatea Națională de Muzică. 
 

Thursday Oct 05, 2023


Azi, de Ziua Mondială a Educației (și Ziua Internațională a Profesorului) a avut loc GALA DE PREMIERE a celei de-a 4-a ediții a OLIMPIADEI DE BENZI DESENATE. Sala arhiplină, copii veniți din toate colțurile țării, zâmbete, glume, prietenii noi și multe idei pentru următoarea ediție a acestui concurs unic la nivel mondial.
 
Mulțumim minunatei multiple campioane olimpice ANA MARIA BRÂNZĂ pentru cuvintele de încurajare oferite acestori olimpici! Am fost onorați de prezența domnului ROMAIN CHRETIEN, Director Național de Cursuri și Examene, Institutul Francez din România (parteneri ai următoarei ediții a Olimpiadei de Benzi Desenate), reprezentând Ambasada Franței la această Gală de premiere. Ne-au fost alături VALENTINA MĂLÎIA, managerul Muzeului Sportului - gazda expoziției lucrărilor câștigătoare ale Olimpiadei BD și caricaturistului și autorul de benzi desenate VALI IVAN, președintele juriului Olimpiadei BD. Bineînțeles că inițiatorul acestei Olimpiade BD, profesorul și autorul BD, MIHAI IONUȚ GRĂJDEANU, i-a bucurat pe olimpici cu prezentarea, în premieră, a afișului Olimpiadei BD ediția- a V-a, dezvăluind noua temă: ROMÂNIA 100 LA JOCURILE OLIMPICE 1924 - 2024 PARIS. Începând din acest an Olimpiada BD a devenit un concurs internațional deschis tuturor elevilor romîni din Diaspora și tot o premieră este și posibilitatea studenților de a participa de acum înainte la această Olimpiadă.
Una din expozițiile cu lucrările câștigătoare de la cea de-a V0a ediție a Olimpiadei BD va merge la Paris în perioada JOCURILOR OLIMPICE 2024 (vor urma mai multe detalii despre ediția a V-a a Olimpiadei de Benzi Desenate.)
Evenimentul a avut loc la Casa Olimpică din București.
 
FELICITĂRI TUTUROR CELOR CARE AU PARTICIPAT LA OLIMPIADA BD ediția a IV-a. MULT SUCCES la ediția următoare.
 
Reportaj și foto Mădălina Corina Diaconu
 
 
 

Thursday Oct 05, 2023

Mitropolitul Andrei Şaguna – personalitate emblematică a Bisericii strămoşeşti, conştiinţa vie a transilvănenilor şi ctitor de cultură naţională.
Serial realizat de Mădălina Corina Diaconu. Interviu cu Zalina Gabriela Neagu, bibliograf, Biblioteca Academiei Române.
Foto Biblioteca Academiei Române
 

Muntele Athos - semnificație

Wednesday Oct 04, 2023

Wednesday Oct 04, 2023

Material audio realizat de Stelian Gomboș, consilier Secretariatul de Stat pentru Culte, membru UZPR.

Tuesday Oct 03, 2023

"In materie de presa, exista in Romania traditia libertatii, bizuita pe spiritul eminamente critic al poporului nostru si pe temperamentul sau, pentru care libertatea convingerii si a cuvantului este o conditie de viata. Nu intra deci in intentia legiuitorului actual sa ingradeasca un drept firesc al cetateanului, ci sa precizeze raspunderile, sa puna la cale o procedura rapida in judecarea anumitor delicte, in scopul ca libertatea presei sa nu devina, prin degenerescente hipertrofice, un fel de tiranie a cuvantului tiparit. Libertate reala si raspundere efectiva, iata un ideal catre care au tins totdeauna adevaratii gazetari, adica aceia cari scriu gazetele, iar nu cei ce ii populeaza birourile, acaparand demnitatile legate de aceasta grea si nobila profesiune. Bineinteles, sanctiunile cari se vor gasi potrivite pentru anume abateri vor trebui puse de acord cu principiul vechilor constitutii, cari toate au prevazut ca penalitatile nu pot sa aduca atingeri dreptului in sine. Un pas in aceasta directie va fi realizat prin incadrarea in noua legiuire a garantiei care se dadea in trecut persoanei insesi a gazetarului - arestul preventiv in materie de presa este interzis. Pentru restaurarea acestui salutar PRINCIPIU, fara de care ziaristul se afla in stare de paria, fiindca insasi ziaristica devenea un delict permanent, a luptat ani de-a randul Uniunea Ziaristilor. [...]"PROIECTUL DE LEGE A PRESEI publicat in Evenimentul zilei, anul V, nr. 1576, 2 octombrie 1943; Ion Vinea, Opere XII. Publicistica (1943-1944). Editie critica, note si comentarii de Elena Zaharia-Filipas si Magdalena Raduta. Bucuresti, Editura Muzeul Literaturii Romane, 2022, p.275-276.
Interviu realizat de Mădălina Corina Diaconu cu prof. dr. Bîlbîie Răduț

Salonul Literar Astralis

Tuesday Oct 03, 2023

Tuesday Oct 03, 2023

INVITAȚIE la Salonul Literar Astralis, MIERCURI, 4 OCTOMBRIE 2023, ORA 17.30 - LA CENTRUL CULTURAL MIHAI EMINESCU, BUCUREȘTI.
Interviu cu Camelia Pantazi Tudor, realizat de Mădălina Corina Diaconu

TIFF Oradea 2023

Monday Oct 02, 2023

Monday Oct 02, 2023

Timp de trei zile cinefilii orădeni şi nu numai s-au putut delecta cu proiecţiile de la TIFF Oradea 2023.
Protagonistul filmului Playback, film care a fost difuzat în cursul serii de sâmbătă, cunosctul DJ Sorin Lupaşcu a fost invitatul colegului nostru Florin Mihalca din Oradea.

Image

Interviuri, reportaje, documentare și evenimente de pe tot cuprinsul țării și din Diaspora, „secretele” unei meserii în care nu pot activa decât cei cu vocație și curaj, dispuși la efort intens, lumea presei devoalată lumii largi, în așa fel încât cea din urmă să știe, o dată mai mult, că jurnaliștii profesioniști sunt aliații de cursă lungă ai publicului, toate acestea și multe altele vor fi disponibile pe podcastul Radio UZPR.

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, oferă lumii, prin podcastul care îi poartă numele, acces deplin la spectacolul elaborării informației și analizei, care, până la urmă, este însuși spectacolul vieții, cu toată splendida sa capacitate de a comunica.

Copyright 2022 All rights reserved.

Podcast Powered By Podbean

Version: 20241125