Radio UZPR

Liber, accesibil, independent și versatil, podcast-ul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România aduce publicului, oricând și oriunde, puncte de vedere, știri, analize, informații, esență de presă, așa cum este ea văzută, abordată și muncită în fiecare zi.

Listen on:

  • Apple Podcasts
  • Podbean App
  • Spotify
  • Amazon Music

Episodes

Tuesday Aug 19, 2025


 
În colecțiile Muzeului Național de Istorie a României, se regăsește un superb tezaur preistoric, alcătuit din unsprezece podoabe din aur (7 aplici / discuri spiralice, 3 verigi cu capete deschise și un colier din 239 de mărgele), ce pot fi încadrate cronologic în epoca târzie a bronzului / sec. XV–XIV a.Chr. (orizontul de depozite de bronzuri tip Uriu – Ópályi / Bronz C–D / „Bronz târziu 2”).
Tezaurul a fost descoperit întâmplător, în primăvara anului 1847, în comuna Sarasău, jud. Maramureș.
Cele unsprezece piese din tezaurul de la Sarasău pot fi văzute în expoziția Tezaur Istoric.
 
Interviu realizat de Mădălina Corina Diaconu cu dr. arheolog Corina Borș, Muzeul Național de Istorie a României.

Tuesday Aug 19, 2025

Cristian Mladin este autor de literatură, dar și de  articole de presă, semnatarul volumelor:  „Umbre în lumină”- poezii,  Ed. Grinta, Cluj Napoca,  2018; „Întoarcere la Cuvânt” ( mix: editoriale, eseuri, recenzii), Ed. Rotipo, Iași, 2020; „Ochii nopții”- proză, Ed. Biscara, București, 2023.
„Între zenit și nadir”, Ed. UZPR, se vrea o viziune variată și atentă asupra vieții. Cartea este rezultatul  preocupării, dragostei autorului pentru artistic.
Prezentare realizată de Teodora Marin, coordonator Editura UZP.

Monday Aug 18, 2025

Grupul psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale a concertat miercuri, 13 august 2025, la Centrul Metropolitan de Educație și Cultură ”Ioan I. Dalles” din București. Concertul intitulat "CÂNTĂRI BIZANTINE LA ADORMIREA MAICII DOMNULUI", a fost deschis de către Grupul psaltic Tronos Junior, coordonat de Ioan Balaban. Aceștia au interpretat: Cântarea 1 și 3 din paraclisul Icoanei Maicii Domnului ,,Prodromita” și Axion, glas 5 de Preasfințitul Nectarie Frimu.
 
Reportaj realizat de Cornelius Florin Stoica.
Lumina Cuvântului luminacuvantului
 

Monday Aug 18, 2025

Publicație trimestrială dedicată fenomenului jurnalistic românesc.
Prezentare realizată de Tanța Tănăsescu, redactorșef Revista Muzeul Presei Românești.
https://tantatanasescu.blogspot.com/

Saturday Aug 16, 2025

Fără tastaturi, fără ecrane, fără presiune – doar instrumente de scris, hârtie și creativitate într-un spațiu de exprimare personală, ideal pentru deconectare și reconectare cu sine!
Eveniment ocazionat de Ziua Mondială a Caligrafiei, celebrată la 13 august. (Ziua Mondială a Caligrafiei se sărbătorește anual în a doua zi de miercuri a lunii august.)
Material realizat de Florin Moldovan, compania Scribart, importator instrumente de scris Schneider în România.

Friday Aug 15, 2025

"Cătălina Novac își așează în bibliografie această carte de versuri după o carte de istorie cu gestul firesc al celui ce scrie ceea ce vede – în jur sau în sine însuși – cu egală curiozitate și empatie, în căutarea suferinței și a fericirii. Reporter în lumea largă și în propria sa viață, autoarea acestor versuri reușește să transforme mirarea despre care vorbea Platon nu doar în cuvintele spuse, ci și în tăcerea de nespus dintre ele, o tăcere care, atunci când e norocoasă, se numește poezie." Ana Blandiana
Interviu realizat de Mădălina Corina Diaconu cu Cătălina Novac.
https://www.coresi.ro/produs/love/

Friday Aug 15, 2025

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluiește-ne pe noi! Amin!...
Dumnezeu și Măicuța Domnului să ne poarte de grijă și să ne ajute, tuturor în continuare, în tot lucrul cel bun și binecuvântat! Amin!...
Dr. Stelian Gomboș, consilier Secretariatul de Stat pentru Culte, membru UZPR.
steliangombos.wordpress.com 
Foto: El Greco, Muzeul - Heraklion, Creta

Thursday Aug 14, 2025

„Drum drept”– o revistă remarcabilă aproape uitată în vremea noastră
Apărută în 1913 revista literară „Drum drept” este continuatoarea ideilor sămănătorist-tradiţionaliste, care îi are ca destinatari pe iubitorii de cunoaştere, de adevăr şi de valori perene. Dezideratele ei fundamentale erau: trezirea conştiinţei naţionale, conservarea comunităţii de spirit în cele înalte şi frumoase, ce pot reprezenta o garanţie sigură a viitorului unui neam puternic. 
O lectură a unei pagini din „Drum drept” ar putea fi pentru orice cititor, o descoperire a trecutului, o trăire luminată a prezentului şi o intensificare a optimismului în perspectivă.
 
Interviu cu ZalinaGabriela Neagu, bibliograf, Biblioteca Academiei Române, serial realizat de Mădălina Corina Diaconu.

Wednesday Aug 13, 2025

Editura UZP a publicat un inedit volum semnat Florica R. Cândea: In/Out cu mine, Out/In în afara mea,  copertă – Cristian D. Sida, lector Teodora Marin.
Volumul conține o dedicație: În anii ’75 ai rătăcitelor iubiri, cu plecări și veniri, dedic această carte, a cincea, din serial, cu irizări autobiografice, fiului meu, Cristian, stâlp și sprijin în toate și face parte dintr-o colecție formată din cinci volume, primul fiind publicat în 2017.
Prezentare realizată de Teodora Marin, coordonator Editura UZP.

Monday Aug 11, 2025

Centrul Metropolitan de Educație și Cultură ”Ioan I. Dalles” din București vă invită la expoziția fotodocumentare ”George Enescu și Casa Regală a României”, organizată de Muzeul Național "George Enescu" din București , în colaborare cu Fundația Regală Margareta a României. 
Reportaj realizat de Cornelius Florin Stoica.
Lumina Cuvântului luminacuvantului
 

Monday Aug 11, 2025

După ce se vizitează Muzeul Radioului Siret, cu siguranță este nevoie de o scurtă oprire la cel mai vechi restaurant din oraș. 
Interviu realizat de Mădălina Corina Diaconu.

Saturday Aug 09, 2025


Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), filiala Neamț organizează, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, prima ediție a proiectului educațional Clubul Micului Jurnalist, în lunile iulie și august, în zilele de marți și miercuri, între orele 10:30 – 12:00, în Sala Info-Club 2. Cursurile se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 și 14 ani și este gratuit. Cursanții sunt inițiați în domeniul jurnalismului și  învață noțiuni despre teoria și practica presei scrise și a audio-vizualului.  Cursurile sunt susținute de  membrii UZPR Neamț: Ioan Amironoaie, Valentin Bălănescu, Gianina Buftea, Geanina Buruiană, Iulian Cazacu, Traian Socea, Ciprian Solomon, Camelia Varvara, Magda Vasilache. La final, în cadrul festivității de premiere, absolvenții vor primi certificat de atestare, iar cei mai talentați participanți vor fi recompensați cu Premiul „Viorel Tudose“.Cele mai bune articole vor fi publicate în ziarele partenere. Jurnalismul poate schimba lumea prin dezvăluirea adevărurilor, uneori ascunse, și prin aducerea în atenția publică a problemelor actuale importante. Se urmărește aprofundarea și extinderea cunoștințelor dobândite în școală, dar și îndrumarea copiilor către o carieră de jurnalist. Jurnalismul deschide uși către cariere diverse, de la reporteri la editori, producători de știri sau emisiuni la redactori de reviste. 
 
Pe lângă jurnaliști, copiii s-au întâlnit cu autorități județene, reprezentanți ai Poliției, Jandarmeriei și ISU Neamț, DGASPC Neamț - Protecția copilului, dar și prof. Gabriel Huțanu - specialist IT,  de la Colegiul Național de Informatică Piatra Neamț.
 
Dialogul continuă și în luna august, iar surprizele nu se opresc! 
 
Gianina Buftea, coordonator UZPR Neamț

Friday Aug 08, 2025

Legea europeană privind libertatea mass-media introduce un nou set de reguli pentru a proteja pluralismul și independența mass-media în UE. Acestea vor asigura că mass-media - publică și privată - poate opera mai ușor la nivel transfrontalier pe piața internă a UE, fără presiuni excesive și ținând cont de transformarea digitală a spațiului mediatic.
Mesaje ale vicepreședintei Parlamentului European, Sabine Verheyen (PPE, DE) și președintei Comisiei pentru cultură și educație, Nela Riehl (Verzi, DE).

Editura UZP - Învingătorii

Thursday Aug 07, 2025

Thursday Aug 07, 2025

Volumul "Învingătorii" este a 3-a publicație a jurnalistului Petrică Butuc.
Prezentare realizată de Teodora Marin, coordonator Editura UZP.

Muzeul Radioului Siret (III)

Wednesday Aug 06, 2025

Wednesday Aug 06, 2025

Vă invitămla să descoperiți, rând pe rînd, cîteva din aparatele radio și poveștile lor, obiecte unice și inedite care sunt expuse în unicul muzeu dedicat radioului în România.
Muzeul Radioului Siret este un muzeu privat, deschis comunității, unde sunt expuse o varietate spectaculoasă de peste 600 de radiouri recondiționate! Proiect realizat cu sprijinul Rotary Club Suceava Cetate și Primăria Siret. Program: vineri, sâmbătă și duminică orele 12:00 - 18:00. FB Muzeul Radioului Siret 
Interviu realizat de Mădălina Corina Diaconu cu Florin Procopie Gușul, inițiatorul primului Muzeu dedicat radioului, în România.

Tuesday Aug 05, 2025

Sala de spectacole “Europa” din orașul Slobozia, județul Ialomița a găzduit în 31 iulie 2025, gala finală a concursului de dirijat din cadrul Festivalului Internațional „Ionel Perlea”. Cea de-a IX-a ediție a acestui  festival concurs de dirijat , desfășurat sub patronajul spiritual al marelui dirijor Ionel Perlea, a fost una foarte bună, cu o largă participare internațională. Au venit concurenți  din : Germania, Italia, Spania, Ungaria, Republica Moldova, Ucraina, Venezuela, Columbia, Azerbaidjan, Taiwan, SUA, China, Japonia și România. Juriul a avut o misiune grea, să decidă câștigătorii, deoarece concurenții au avut prestații foarte bune. România a fost reprezentată la acestă ediție de șase tineri concurenți, dar în competiția finală a rămas un singur român.
An de an acest festival cu renume internațional vine cu noutăți, care îl fac mai interesant, cât și mai atrăgător pentru tinerii dirijori care vor să participe la competiție. Astfel organizatorii au hotărât să-l onoreze pe muzicianul Sabin PAUTZA, care a venit în urmă cu nouă ani cu ideea înființării acestei competiții de dirijat și care a prezidat în toți acești ani juriul festivalului, instituind premiul “SABIN PAUTZA”. Premiul s-a decernat în premieră anul acesta chiar de către maestrul Sabin Pautza.
Festivalul “Ionel Perlea” este de fapt o rampă de lansare pentru cei care își dedică viața muzicii.
Surpriza cea mare a ediției a IX-a a concursului  de dirijat a fost Nicole DUMITRAȘCU,  tânăra de 21 de ani, studentă la Universitatea de Muzică din București.  Ea este câștigătoarea cocursului și este din Slobozia. Așadar Trofeul “IONEL PERLEA”, a rămas acasă!  “Pentru prima dată în istoria competiției, trofeul rămâne acasă! Marea câștigătoare, Nicole Dumitrașcu, a impresionat juriul și orchestra prin măiestrie, sensibilitate și forță interpretativă”, a spus Clementina Tudor, manager al Centrului Cultural “ Ionel Perlea” din Slobozia.
Premiul II și Premiul Orchestrei l-a primit Farhad Garayusifli din Azerbaidjan
Premiul III- Pablo Pegalajar din Spania
Premiul special „Sabin PAUTZA”- Maria Keller din Germania și Jun Kim din SUA ( au fost apreciați în aceeași măsură).
În fiecare an managerii filarmonicilor invită concurenții ajunși în  finala concursului să  dirijeze un concert la ei acasă. Astfel, Gregor Bottcher din Germania a fost invitat de managerul Filarmonicii de Stat din Sibiu să dirijeze cu prilejul Sărbătorilor Pascale 2026, oratoriul „Cântarea Cântărilor “ ce aparține compozitorului Sabin Pautza.
Nicole Dumitrașcu a fost invitată de dirijorul și compozitorul Michalis Economou , pentru a susține un concert cu Orchestra Simfonică a Radioului Național din Grecia.
Maria Keller a primit invitația  managerului Tiberiu Oprea de-a dirija la Filarmonica din Pitești.
Farhad Garayusifli din Azerbaidjan a fost invitat în Republica Moldova, la Chișinău, de către doamna Svetlana Bivol, director general al Filarmonicii  Naționale „ Serghei Lunchevici “.
A fost o ediție reușită, au afirmat la final organizatorii : Centrul Cultural “Ionel Perlea”, Asociația „Suonarte”, Consiliul Județean Ialomița.
A fost de fapt  încă o pagină de succes înscrisă în istoria festivalului.
                                                                                                                                   Adriana Telescu, UZPR Caraș Severin

Image

Interviuri, reportaje, documentare și evenimente de pe tot cuprinsul țării și din Diaspora, „secretele” unei meserii în care nu pot activa decât cei cu vocație și curaj, dispuși la efort intens, lumea presei devoalată lumii largi, în așa fel încât cea din urmă să știe, o dată mai mult, că jurnaliștii profesioniști sunt aliații de cursă lungă ai publicului, toate acestea și multe altele vor fi disponibile pe podcastul Radio UZPR.

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, oferă lumii, prin podcastul care îi poartă numele, acces deplin la spectacolul elaborării informației și analizei, care, până la urmă, este însuși spectacolul vieții, cu toată splendida sa capacitate de a comunica.

Copyright 2022 All rights reserved.

Podcast Powered By Podbean

Version: 20241125