Monday May 05, 2025

Ziarul "Flamura" de la Reșița, la ceas aniversar

Prezentare realizată de juranlistul și scriitorul Gheorghe Jurma.

La 30 aprilie 1970, apărea primul număr al cotidianului „Flamura”. Despre istoria acestui ziar ne-a vorbit ziaristul  Gheorghe Jurma. La 30 decembrie 1948, apărea ne spune Jurma, primul număr al ziarului “Flamura Roșie”, care a existat până în 1964. O poveste interesantă este legată de titlul ziarului, istoria preluată de la ziaristul Nicolae Cătană.  Așadar, numele ziarului a venit prin poștă de la Comitetul Central din vremea aceea, dar pentru că s-au încurcat la poștă scrisorile, numele care trebuia să îl poarte ziarul din Reșița, respectiv „Flacăra roșie “ a ajuns la Arad, iar scrisoarea cu numele destinat Aradului, “Flamura roșie”, a ajuns la Reșița.

La manifestare au fost prezenți ziariști, cei care au scris pentru „Flamura”, acum membrii ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Ei au vorbit despre activitatea lor din acele vremuri și informațiile care apăreau în ziarele de atunci.  Ziariștii Dorina Sgaverdia și I.D. Cucu au povestit despre activitatea lor la acest ziar. Pe simeze, cei prezenți au putut vedea imagini din Casa de Cultură și prima pagină a cotidianului “Flamura” din 1 Mai 1970.

Înregistrare și text, Adriana Telescu, membru UZPR Caraș Severin.

ÎNTÂLNIRI CU ISTORIA CULTURALĂ ȘI A PRESEI DIN REȘIȚA

30 aprilie 2025, la Biblioteca Germană „Alexander TIETZ” din Reșița, s-au sărbătorit trei eveminente legate de istoria culturală a acestui spațiu, de la debutul cărora au trecut un număr semnificativ de ani. 

 

Comment (0)

No comments yet. Be the first to say something!

Copyright 2022 All rights reserved.

Podcast Powered By Podbean

Version: 20241125