Friday Mar 21, 2025

Presa de ieri, sub ochii cititorilor de azi. Expoziție la Biblioteca Academiei Române

Discursul acad. Marius Andruh, vicepreședinte al Academiei Române la deschiderea expoziției „Presa de ieri, sub ochii cititorilor de azi”.

Istoria jurnalismului românesc este deopotrivă istoria modernizării societății, așa cum reiese din captivanta expoziție găzduită de Biblioteca Academiei Române. De la începuturile ei, cu „Albina românească” și „Curierul românesc”, primele ziare publicate în limba română, în 1829, presa a fost o oglindă a realității, uneori corectă, alteori deformată. Expoziția prezintă în original titluri de referință ieșite de sub tipar, exemplare spectaculoase ale unor publicații de avangardă, reviste ilustrate deosebite, afișe și reclame din presă, caricaturi, dar și documente referitoare la evoluția breslei gazetărești, precum tabloul Sindicatului ziariștilor din București, înființat la 5 aprilie 1900, a cărui președintă de onoare era însăși Regina Elisabeta. (Biblioteca Academiei Române)

Expoziția este deschisă în perioada 20-28 martie și poate fi vizitată zilnic între orele 9-16, inclusiv sâmbăta. Intrarea este liberă.

Foto Tanța Tănăsescu.

Comments (0)

To leave or reply to comments, please download free Podbean or

No Comments

Copyright 2022 All rights reserved.

Podcast Powered By Podbean

Version: 20241125