Tuesday Mar 18, 2025

Presa culturală - Asociația Life Call organizează cea de-a IV-a ediție a Galei Buna Vestire

Evenimentul, devenit tradițional, va avea loc pe 22 martie 2025, la Sala Radio din București și se înscrie în misiunea asociației de a crea o platformă de expresie artistică dedicată valorilor care susțin viața. Într-un act de solidaritate unic inspirat de sărbătoarea Bunei Vestiri, artiștii și publicul se reunesc în fiecare an pentru a contribui la realizarea unui proiect esențial dedicat sprijinirii mamelor aflate în situații dificile: Centrul Maternal Life Call din proximitatea Bucureștiului.

În premieră, începând din acest an, Life Call anunță desemnarea Ozanei Barabancea ca Ambasador public al asociației, un rol prin care va sprijini activ proiectele dedicate mamelor și copiilor în dificultate.

 ”Aleg să contribui în acest proiect, fiind atașată cauzei lui. Sunt o mamă care şi-a crescut doi copii singură, o mamă care a trecut prin greutăți pe care nu le-a uitat. Întotdeauna voi încuraja mamele să își ducă până la capăt sarcina, pentru că fiecare copil vine cu o pâine. Viața mea s-a schimbat în momentul în care am ales să o aduc pe lume pe Gloria, în condițiile în care toată familia mea m-a descurajat. Eu mai aveam 3 zile până când mai puteam face o întrerupere de sarcină și totuși am ales cu toată inima și cu o bucurie de nedescris să păstrez acest copil care cu adevărat mi-a adus multă, multă bucurie și căreia îi datorez enorm din ceea ce sunt acum. De altfel, Gloria, pe 22 martie va urca cu mine pe scenă și va interpreta o piesă la pian”, a declarat mezzosoprana Ozana Barabancea despre implicarea ei în proiectul Life Call.

Accesul la eveniment se face printr-o donație reprezentând valoarea unui bilet.
Biletele au fost puse în vânzare pe https://www.iabilet.ro/bilete-gala-bunei-vestiri-concert-caritabil-editia-a-iv-a-108102/.

Interviu (prin telefon) realizat de Mădălina Corina Diaconu cu Ozana Barabancea.

Comments (0)

To leave or reply to comments, please download free Podbean or

No Comments

Copyright 2022 All rights reserved.

Podcast Powered By Podbean

Version: 20241125