Nicolae Breban – 90

Discurs susținut de acad. Nicolae Breban în cadrul Sesiunii aniversare „Nicolae Breban – 90“, eveniment organizat joi, 1 februarie 2024, de Academia Română – Secția de filologie și literatură.

Membru corespondent al Academiei Române din anul 1997, ales membru titlular în anul 2009, Nicolae Breban este romancier, eseist, poet, dramaturg și publicist, autor a peste 50 de cărți publicate în țară și străinătate.

Provenind dintr-o familie de preoți greco-catolici, născut la Baia Mare în 1 februarie 1934, Nicolae Breban a fost un autodidact, instruindu-se mai mult în afara mediului instituțional al acelei perioade. Din cauza originii sociale blamate de către regimul comunist, a fost exmatriculat din penultima clasă a Liceului „Coriolan Brediceanu“ din Lugoj în 1951, apoi de la Facultatea de filosofie din București. Decisivă pentru formația sa intelectuală va fi prietenia strânsă cu Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Grigore Hagiu și Matei Călinescu, un ferment al generației ’60, care pleda pentru criteriul estetic în literatură, în ciuda curentului realist-socialist impus de autorități.

Și-a făcut debutul literar în anul 1957, cu proză scurtă, în revista „Viața studențească“ (schița „Doamna din vis“), iar în 1961 a publicat schițe și nuvele în „Gazeta literară“, „Luceafărul“ și în „Scrisul bănățean“.

Pentru romanul de debut Francisca a primit premiul „Ion Creangă“ al Academiei Române (1965). Au urmat apoi romanele: În absenţa stăpânilor, Animale bolnave, Îngerul de gips, Bunavestire, Don Juan, Drumul la zid, Pândă şi seducţie, trilogia Amfitrion (I. Demonii mărunţi; II. Procuratorii; III. Alberta), Ziua şi noaptea, Voința de putere, Puterea nevăzută, Frica. A scris volumul de nuvele Orfeu în Infern și volume de eseuri (Riscul în cultură, Spiritul românesc în fața unei dictaturi), piese de teatru (Bătrâna doamnă şi fluturele, Culoarul cu şoareci, Ursul și știuca), versuri (Elegii parisiene, Cânturi), portrete literare și polemici, memorialistică, dar şi scenarii de film („Răutăciosul adolescent“, 1969; „Printre colinele verzi“, 1971).

Scrierile sale au apărut și în numeroase traduceri în limbile: franceză, italiană, germană, bulgară, letonă, lituaniană, rusă, maghiară, suedeză.

A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1968, 1977, 1994) și Premiul „Opera omnia“ (2000), iar în anul 2018 a primit Premiul Național pentru proză „Ion Creangă“ – Opera Omnia. În anul 2000, Președinția României i-a acordat Ordinul „Steaua României“ în grad de Ofițer „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii“.