Thursday Mar 28, 2024

Istoria Presei Românești - Publicațiile periodice românești (LIII) - Revista Krik Krak (1)

Revista Krik-Krak. Revistă umoristică ilustrată săptămânală a apărut la București în perioada 18 ianuarie – 15 februarie 1904, fiind editată de G. Demetrescu, iar de la nr. 2 până la final (nr. 5) l-a avut ca girant responsabil pe I. Stroe.

Revista se găsește în colecțiile Bibliotecii Academiei Române și poate fi consultată având cota P. II 1632.

Primul număr al periodicului a apărut în ziua de „duminică 18 ianuarie 1904” cu prețul de 15 bani/număr și 10 lei/an.

Această revistă fost descrisă în câteva rânduri în lucrarea intitulată Publicațiunile Periodice Românești (ziare, gazete, reviste), Tom. I (1820-1906), București, Librăriile Socec & Comp. și C. Sfetea, 1913, sub semnătura lui Nerva Hodoș și Al. Sadi Ionescu, cu o introducere făcută de Ioan Bianu, Bibliotecarul Academiei Române, la pagina 364.

Articolul de fond sau editorialul primului număr al revistei a fost publicat pe pagina a 2-a și se intitulează „Ce făgăduim”. În articolul respectiv, care e semnat de Krik-Krak, este expus programul revistei: „Noi nu făgăduim nici casă rurală nici votul universal; făgăduim acelor cari ne vor citi că vor râde de două ori cît ar rîde văzînd pe d. Giani ținând un discurs la Cameră!”.

Foto: Primul număr al revistei Krik-Krak, din 18 ianuarie 1904, Biblioteca Academiei Române.

Serial realizat de Mădălina Corina Diaconu. Interviu cu Silviu Constantin Nedelcu, Biblioteca Academiei Române.

Comments (0)

To leave or reply to comments, please download free Podbean or

No Comments

Copyright 2022 All rights reserved.

Podcast Powered By Podbean

Version: 20240320