
Thursday Feb 13, 2025
13 februarie - Ziua Mondială a Radioului
Proclamată în 2011 de statele membre ale UNESCO și adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite (A/RES/67/124) în 2012 drept Zi internațională, 13 februarie a devenit Ziua Mondială a Radioului (WRD). Radioul este un mediu puternic pentru celebrarea umanității în toată diversitatea ei și constituie o platformă pentru discursul democratic.
2025 marchează un an crucial pentru schimbările climatice. În conformitate cu Acordul de la Paris, dacă omenirea dorește să limiteze încălzirea globală la 1,5°C, emisiile de gaze cu efect de seră trebuie să atingă vârful cel târziu în acel an, înainte de a începe să scadă.
Pentru a sprijini posturile de radio în acoperirea lor jurnalistică a acestui subiect, Ziua Mondială a Radioului din 13 februarie 2025 este dedicată „Radioului și schimbărilor climatice”.
Ziua Mondială a Radioului 2025 celebrează eforturile radiodifuzorilor de a dota cetățenii cu competențele de care au nevoie pentru a înțelege și a aborda mai bine criza climatică.
Materialul a fost difuzat și în cadrul emisiunii "Cu...minte de weekend" la Radio România Cultural.
Mesaj UNESCO. Traducere și editare Mădălina Corina Diaconu.
Comments (0)
To leave or reply to comments, please download free Podbean or
No Comments
To leave or reply to comments,
please download free Podbean App.