Thursday Jul 20, 2023
𝗢𝗹𝗶𝗺𝗽𝗶𝗮𝗱𝗮 𝗱𝗲 𝗯𝗲𝗻𝘇𝗶 𝗱𝗲𝘀𝗲𝗻𝗮𝘁𝗲 – 𝗲𝗱𝗶𝘁̦𝗶𝗮 𝗮 𝗜𝗩-𝗮. 𝗘𝘅𝗽𝗼𝘇𝗶𝘁̦𝗶𝗲 𝗼𝘂𝘁𝗱𝗼𝗼𝗿.
Expoziția outdoor cu lucrările câștigătorilor celei de-a IV-a ediții a Olimpiadei de Benzi Desenate este deschisă publicului începând din această săptămână, iar lucrările pot fi văzute de toți trecătorii de pe Calea Victoriei din București, până la finalul lunii august, la Casa Filipescu-Cesianu.
„Jocurile Olimpice în antichitate” a fost tema celei de-a IV-a ediții a Olimpiadei de Benzi Desenate, concurs unic la nivel național și mondial, o modalitate de promovare a tinerelor talente din mediul de învățământ primar, gimnazial și liceal. Olimpiada de Benzi Desenate se desfășoară sub egida Comitetului Olimpic și Sportiv Român și a Academiei Olimpice Române și sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.
Ediția a IV-a a Olimpiadei BD (olimpiadă inițiată de autorul și profesorul de benzi desenate Mihai Ionuț Grăjdeanu) a avut un succes deosebit în rândurile elevilor de liceu din toate colțurile țării, aceștia trimițând în concurs un număr mare de lucrări, un record la categoria lor de vârstă.
După vizualizarea a peste 2000 de benzi desenate primite din toată țara, juriul a deliberat, a ales câștigătorii și mențiunile, rezultând un catalog cu 161 de pagini cu lucrările câștigatoare și mențiunile Olimpiadei de Benzi Desenate, ediția a IV-a. Catalogul (link-ul) poate fi preluat, vizualizat și postat pe orice pagină: https://publuu.com/flip-book/183913/451393/page/1
Interviu realizat de Mădălina Corina Diaconu cu Ana Maria Brânză, consilier președinte COSR, membru al juriului Olimpiadei de Benzi Desenate.
Comments (0)
To leave or reply to comments, please download free Podbean or
No Comments
To leave or reply to comments,
please download free Podbean App.